Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale - John C. Maxwell



1.Legea intenţiei – dezvoltarea nu apare pur şi simplu de la sine;
2.Legea conştientizării – ca să te dezvolţi, trebuie să te cunoşti pe tine;
3.Legea oglinzii – trebuie să vezi în tine valoarea ca să îţi conferi valoarea ţie însuţi;
4.Legea momentelor de reflecţie – pauzele îţi permit să te dezvolţi;
5.Legea consecvenţei – motivaţia te face să mergi mai departe – disciplina te ajută să te dezvolţi;
6.Legea mediului corespunzător – dezvoltarea personală se produce într-un mediu propice;
7.Legea designului – pentru a amplifica dezvoltarea dezvoltă strategii;
8.Legea suferinţei – gestionarea corectă a experienţelor neplăcute duce la o dezvoltare extraordinară;
9.Legea scării – dezvoltarea caracterului determină anvergura dezvoltării tale personale;
10.Legea elasticului de cauciuc – dezvoltarea se opreşte atunci când nu mai există nicio legătură între locul în care te afli şi cel în care ai putea fi;
11.Legea schimbului – trebuie să renunţi la ceva ca să te dezvolţi;
12.Legea curiozităţii – dezvoltarea personală este stimulată atunci când ne întrebăm „de ce”;
13.Legea modelării – este greu să progresezi când nu ai pe cine să urmezi;
14.Legea expansiunii – dezvoltarea personală îţi sporeşte întotdeauna capacitatea;
15.Legea contribuţiei – dacă de dezvolţi pe plan personal, îi poţi ajuta şi pe ceilalţi să se dezvolte;

Muierea cea rea – basm rusesc

sursa: Cele mai frumoase basme ruseşti, Editura Polirom, 2007


Antipka avea o nevastă groaznic de rea. Cum deschidea Antipka gura, muierea şi punea mâna pe par şi-l croia. Când voia Antipka s-o înveţe minte şi punea mâna pe bici, muierea începea să urle şi, furioasă, lua de un picior copilul din leagăn şi începea să se apere cu el. Ochii îi erau căscaţi şi făcea spume la gură. Dracul gol, ce mai... Nu mai era chip de trăit cu ea. Cu cât îmbă-trânea, muierea devenea şi mai rea. A început bărbatul să se gândească cum să scape de ea. Şi i-a venit o idee.
S-a întors odată din pădure vesel nevoie mare şi i-a zis soţiei cu glas mieros:
—Ascultă-mă puţin, nevestico! O s-o ducem boiereşte împreună. Am să te-mbrac ca pe o păuniţă, pentru că am găsit o comoară uriaşă, o grămadă de bani, de nu le poţi şti nici numărul.
—Unde ai găsit-o ? Arată-mi-o şi mie! Nu cumva ai visat în somn, drăguţule ?
—Nu, mângâierea mea! Nu, iubita mea! Cu toate că n-am văzut-o cu ochii mei, am auzit cum zornăiau banii de aur şi cei de argint.
—Dar unde ?
—Acolo, în pădure, pe buza prăpastiei, lângă stejarul cu trei tulpini.
—Atunci, hai să mergem repede! spuse muierea mai cu blândeţe. Dar ai grijă, dacă ai minţit, te snopesc în bătaie. Cum vine asta că ai auzit? Ia povesteşte-mi!
—Uite cum: trecând pe acolo, mi-a venit să arunc o piatră în râpă, iar banii au început să zornăie. Am aruncat încă o piatră şi s-a auzit un zornăit şi mai puternic. Şi a treia oară la fel. Pe cinstea mea!
Au ajuns la prăpastia cea adâncă şi întunecoasă.
Uite, nevastă, ia bolovanul ăsta şi aruncă-1 singură, dacă nu-mi dai crezare.
Muierea a luat piatra, s-a aplecat, a aruncat-o, iar Antipka, în acel moment, i-a dat una după ceafă. Femeia s-a prăvălit în pră¬pastie şi nu s-a auzit nici pâs.
Antipka s-a întors singur acasă. Dar, de cum a intrat în curte, copilaşii l-au întâmpinat cu ţipete:
—Tătucâ, dă-mi caşă!
—Vreau pâine!
—Tătucă, lapte!
A trebuit bărbatul să mulgă singur vaca, să fugă la râu să spele pelincile, să rânească la cai în grajd şi să nu doarmă noaptea ca să-şi legene copiii. Era rău cu muierea, dar fără ea era de zece ori mai rău. Nici să lucreze nu-i mai ajungea timpul.
Cum stătea Antipka, i-a străfulgerat prin minte alt gând: „Mă duc s-o scot pe nevastă din râpă”. A început să adune frânghii şi fâşii de pânză şi le-a dat drumul în prăpastie, smucind din când în când de ele. Şi iată că - lucru de mirare - a simţit o greutate la capătul celălalt, dar parcă ar fi fost ceva mai uşoară decât nevasta lui. A început să tragă şi, când capătul a ajuns sus, a văzut că de el era agăţat un drăcuşor cam de şase palme, acoperit din cap până-n picioare cu păr. Antipka a strigat:
—Fugi, dă drumul la frânghie, blestematule, şi du-te acolo unde-ai stat pân-acum! Nu te las eu să ieşi la lumină. M-ai auzit? Acuşi îmi fac semnul crucii.
Drăcuşorul a început să se roage de el:
—Antipuşka, eu sunt un drac bun, am să te fac bogat: când o începe să le meargă bine oamenilor prin casele lor, eu am să-i bag în sperieţi pe toţi, iar tu să vii să mă alungi cu un singur cuvânt şi să le ceri bani pentru asta. Dar ţine minte: s-o faci numai de două ori. Am să-ţi găsesc muşterii bogaţi. De când a căzut în râpă muierea cea rea, noi, dracii, nu mai avem trai. Scoate-mă, Antipuşka! Am să mă ţin de cuvânt. Am să-ţi pun gospodăria pe picioare. O să ai şi argaţi, şi slujnice, o să-ţi aduci dădacă pentru copii, o să ai treabă numai cu oameni sus-puşi.
Antipka s-a lăsat ispitit, l-a tras pe drac afară şi frânghia a devenit dintr-odată uşurică, iar dracul a dispărut de parcă l-ar fi luat vântul.
Nu a trecut nici o săptămână şi Antipka a auzit de un arendaş bogat în a cărui casă de piatră au început să se audă pocnituri, bufnituri şi hohote de râs în puterea nopţii. Stăpânii casei nu mai aveau trai tihnit. Antipka s-a dus la arendaş, i-a făcut o plecăciune şi i-a zis:
 — Îl ai, boierule, în casă pe Necuratul. S-a aciuat la tine un pui de drac rău de tot. N-ai cum să scapi de el, doar dacă îmi ceri mie s-o fac.
— Goneşte-l, goneşte-1. Antipuşka îi spuse arendaşul. Mă voi pleca în faţa ta până la pământ! Uite-aşa am să mâ-nclin...
—Bine. îi răspunse Antipka. dar din plecăciune nu poţi să-ti fac cojoc, iar eu sunt tăran sărac şi cu multe guri de hrănit. Am şapte fete, iar cea mai mare nu a împlinit încă opt ani. Muierea mi-a fugit, aşa că de toate trebuie să mă-ngrijesc eu singur. Dă-mi pentru fiecare dintre fetele mele câte o mie de ruble, iar eu îţi voi cutreiera casa, voi fluiera şi voi rosti un cuvânt. Şi n-or să mai fie draci.
Arendaşul n-a mai stat la vorbă. Şi-a desfăcut baierele pungii, i-a numărat şapte mii de ruble şi l-a dus pe Antipka prin toate încăperile gospodăriei. Când intra într-o cameră, Antipka fluiera şi striga
—Afară!
Ca răspuns se auzea de după sobă:
—Plec! Plec!
După ce a cutreierat toată casa, s-a aşternut liniştea deplină, i-a făcut tot felul de urări de sănătate şi de fericire stăpânului, iar acesta i-a întins o masă bogată, cu vinuri de peste mări şi cu tot felul de alte băuturi, cu bucate alese, cu ouă fierte, cu rasol de ştiucă, cu tot felul de cârnaţi şi alte delicatese. S-a îmbuibat Antipka pentru toată săptămâna, că a trebuit să-şi dea drumul şi la curea. Şi-a luai rămas-bun de la arendaş şi a plecat la el acasă.
Încetul cu încetul, au apărut în gospodăria lui şi argaţii, şi slujnicele, şi cai frumoşi, şi multe alte bunuri. I s-a dus vestea lui Antipka până departe că e priceput la vrăjitorie şi, cu toate că nu-i babă reuşeşte să-i alunge pe draci.
După o lună-două, un negustor din oraş a trimis după Antipka.
—Ajută-ne, Antipka, avem un mare necaz! i-a spus trimisul negustorului.
—Doar nu vă arde casa...
—Nu, e mult mai rău de-atât. Necuratul îşi face de cap prin casă: gălăgie, lătrat, păianjeni şi mizerie peste tot. Negustorul nu se va uita la bani, numai prinde-te, frate, să-l scapi de drac!
—Bine! a zis Antipka.
Şi-a înhămat un trăpaş la şaretă şi a plecat acasă la negustor.
Negustorul l-a luat de mână, l-a poftit în casă. dându-i tot timpul întâietate şi vorbindu-i cu „respectabile”. L-a poftit să se aşeze pe canapelele sale moi.
—Dragule, ajută-mă!
Antipka şi-a mângâiat barba, a cerut zece miare, şi-a băgat banii în buzunar şi a început să umble prin camere ca să-l gonească pe Necuratul. Peste tot s-a făcut linişte deplină.
          —Îţi mulţumesc! îi zise negustorul. Pentru ajutorul pe care mi l-ai dat, voi porunci să ţi se trimită acasă un butoi cu vin.
Întorcându-se acasă, Antipka a trecut prin iarmaroc. Nu se mai uita la covrigi şi la gogoşi.
—Datl-mi bunătăţi î le spunea negustorilor.
A sosit el acasă şi l-a văzut în curte pe arendaş.
—Ei, Antipka, pregăteşte-te mai repede să mergem la conacul boierului.
—De ce ?
—S-a aciuat dracul la el şi le-a umplut casa de necazuri. Boieroaica plânge-n hohote, copiii urlă de spaimă.
—Ivanâci, dragule, iartă-mă, dar a treia oară n-am să-l mai pot goni pe drac.
—Hai la boier şi spune-i lui! Boierul mi-a spus că, dacă la noapte nu-i alungi dracii, te va snopi în bătaie în grajd, iar pe fetele tale o să le facă slujnice şi-o să le vină de hac cu munca grea pe care le-o va da.
—Dacă-i aşa, n-am încotro, răspunse Antipka. Vin îndată, numai lasă-mă să desham calul.
Antipka nu era dintre cei proşti. Se obişnuise să-i păcălească pe oameni şi acum s-a gândit să-l tragă pe sfoară şi pe Necuratul.
Şi-a deshămat calul, şi-a scos hainele cele noi, şi-a căutat straiele vechi, le-a rupt şi mai tare decât erau, şi-a răvăşit părul, s-a îmbrăcat cu ce avea el mai prost, şi-a schimbat cizmele cu nişte opinci, s-a zgâriat pe faţă până la sânge şi a dat fuga la conacul boierului.
—Ce cauţi aici ? l-a întrebat drăcuşorul. Ai uitat cum ne-a fost înţelegerea?
—Ştiu, răspunse Antipka. Nu vreau să te izgonesc. Am venit să-i cer ajutor boierului. Muierea mea a ieşit din râpă şi aleargă după mine, vrând să-mi facă de petrecanie.
—Cum ? a strigat dracul speriat. A ieşit din râpă şi aleargă după tine? Mai bine mă duc la fraţii mei. Acum, fără muierea ta, în iad e sigur mare veselie.
Dracul a fugit în râpă şi s-a făcut linişte în conacul boieresc. Boierul, mulţumit, l-a slobozit pe Antipka din şerbie.
Când s-a întors el acasă, a văzut în curte un butoi cu vin. Nu-1 păcălise negustorul. Antipka şi-a chemat vecinii şi-au început să se cinstească. A doua zi a trebuit să se dreagă. S-a dres însă Antipka peste măsură şi iar s-a îmbătat. De atunci n-a mai plecat de lângă butoi zi şi noapte. Tot timpul i se năzărea că o vede pe nevastă-sa. Cum adormea, ea îi punea genunchiul pe grumaz şi încerca să-l înăbuşe. Când se trezea, o vedea cum stă în colţ şi-l ameninţă cu pumnii. Era îngrozitor. Bărbatul n-a avut altă ieşire decât să se apuce de băut. A murit din cauza beţiei. A fost dus la cimitir, fetele au fost luate slujnice, iar bunurile şi banii s-au împrăştiat în toate părţile.

sursa: Cele mai frumoase basme ruseşti, Editura Polirom, 2007

Predoslovie la John C. Maxwell



Mereu am fost în urmă cu noutăţile în toate cele şi,  implicit, în afara „modei”.  Despre sintagma „dezvoltare personală” ştiam de multă vreme. Dar, exact , exact ce înseamnă ea, nu am ştiut până înainte de această postare. Ajunsă într-un mediu nou profesional şi împinsă mai mult sau mai puţin forţat, am ajuns să citesc Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale de John C. Maxwell. De aici a început totul. Era şi momentul să înceapă J !
Am aflat că dezvoltarea personală implică autocunoaştere şi a fi în contact cu mine însămi, cu potenţialul meu. Există potenţial şi potenţialul neatins. Pentru mine dezvoltarea personală înseamnă schimbările, progresul fiecăruia la nivel fizic, psihic, social şi spiritual, în ritm propriu şi cu reţetă proprie.
De la Marian Rujoiu (trainer, speaker, antreprenor) am înţeles că dezvoltarea personală nu este despre: a citi cărţi, a participa la cursuri, citate şi filme motivaţionale, gândire pozitivă. Putem spune că ne-am dezvoltat personal în momentul în care au apărut nişte efecte. Lipsa efectelor anulează dezvoltarea personală şi arată doar că s-a intenţionat înspre o dezvoltare personală.
De la John C. Maxwell am înţeles că dezvoltarea personală nu se produce de la sine, trebuie să îţi propui asta şi să te ţii pe drumul dezvoltării cu multă autodisciplină. Cei ce nu sunt atraşi de drumul spre capătul final, nu vor ajunge acolo unde îşi doresc. Uneori drumul parcurs este mai plăcut decât obţinerea a ceea ce am dorit.
Nu cunosc prea multe persoane atrase de tot ce înseamnă dezvoltare personală şi motivaţional. Cred că subiecul principal al acestei postări îşi are sensul când cineva are clar  în minte ce anume ar vrea să îmbunătăţească şi totodată este de o importanţă vitală în viaţa lui.. Fără să fac pe deşteapta, dezvoltarea personală este hulită de către oamenii ce au mare nevoie de îmbunătăţiri, dar nu sunt dispuşi pe moment, şi îi doare tare, să se confrunte cu ei înşişi.  
Pe moment, zic că, am toate informaţiile necesare. Voi vedea rezultatul J
Mi-am mai notat şi următorul citat, dar nu mai ştiu cui aparţine.
Să te dezvolţi personal înseamnă să devii conştient de tine, de cine eşti, de ce poţi şi de ce vrei, de ceea ce iţi place şi de ceea ce nu iţi place.


Tema obligatorie şi necesară  mi-am făcut-o, acum pot să mă apuc de citit Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale. Am caiet de notiţe (jurnal de observaţie) şi un scop clar. Rezultatul final……. la sfârşitul vieţii J

ERAL – Liviu Surugiu




Editura: Univers
Anul: 2015
Număr pagini: 176






Toate visele din această carte sunt adevărate






Un bărbat visează o femeie necunoscută, iar femeia il visează la rândul ei. Şi asta se repetă, noapte după noapte, până când se îndragostesc.
Ce sar întâmpla dacă visele nu ar fi doar reciproce, ci şi simultane? Dacă exact în acea secundă, unică, a duratei lor… visele, ca două scântei, sar întâlni? Vor putea eroii noştri săşi salveze iubirea în realitatea alternativă a spaţiului oniric, vor reuşi să o ascundă de lumea reală?
ERAL este o poveste de dragoste cu personajesurpriză, de la generalul Antonescu şi Alfred Rosenberg, nazistul cel bun executat la Nurnberg, până la Teodoriu Aticanu, episcopul dispus să meargă mai departe decât Biserica lui. Întâlniri secrete, în Institutul de Fizică Atomică, exotice, în Centrul Vechi al Bucureţtiului…
Şi ei doi. Un bărbat iubea o femeie. O femeie iubea un bărbat.
Pentru totdeauna.

Despre autor : Liviu Surugiu (n. 1969) a debutat cu proza scurta in 1994 in Jurnalul SF.
A publicat povestiri si nuvele in JSF, SuperNova, Curierul National, Gazeta SF, Argos, Nautilus, CPSFA (Nemira), Helion.
„ERAL“ este al cincilea volum publicat al autorului, dupa „Imman”, „Atavic”, „Iubire si moarte pentru totdeauna”, „Ramasitele viselor”.

Premii literare : JSF-Atlantykron 1994, SuperNova 1994, Sfera 1994, Premiul pentru Nuvela la Festivalul Vladimir Colin 1995, Quasar 1995, Radu Gyr 1995, Premiul ARSFAN 1995 la Pozitronic Buzău, Premiul Gazetei SF 2013, Finalist HBO 2013 pentru scenariu de lung-metraj, Premiul pentru Cel mai bun Roman al anului Romcon-2015, Helion 2015.

Amintirile unui aspirant la eternitate – Ramakantha



Editura: Daksha
Anul: 2012
Număr pagini: 460




Toate căile, tehnicile sau procedeele spirituale trebuie realizate de un „eu”. Fără o matură investigare a acestui „eu”, metodele respective nu pot conduce decât la şi mai multe metode, tehnici, exerciţii şi explicaţii în legătură cu motivele pentru care ele trebuie sau nu să fie practicate.




Cartea de faţă este însăşi chintesenţa învăţăturilor unei ființe desăvârșite şi mesajul ei despre spiritualitatea cea mai înaltă. Fără îndoială că, pentru cel care are inima cuprinsă de o mare aspiraţie pentru căutarea spirituală, iar mintea ascuţită şi capabilă să înţeleagă profunzimea adeseori abisală a explicaţiilor lui Jagadananda, informaţiile din text vor constitui o veritabilă trambulină către ceea ce tradiția orientală numește realizarea spirituală ultimă.

„[...]Am putut să-l privesc cu atenţie pe Jagadananda. De statură medie, slab, cu plete lungi şi negre aflate în relativă neorânduială, cu o barbă lungă şi ţinându-şi ochii pe jumătate închişi, el părea că se afla atunci în această lume şi totuşi în afara ei. În mod neaşteptat pentru vârsta înaintată pe care părea să o aibă, trăsăturile fine ale chipului său erau aproape lipsite de riduri. Se afla în poziţie de meditaţie, cu picioarele încrucişate pe o blană de tigru care era destul de uzată, iar lângă el stătea sprijinit un trident din bronz, semn distinctiv al adorării lui Shiva. Ochii lui întredeschişi priveau parcă lumea şi în acelaşi timp dincolo de ea, pătrunzând până în adâncurile cele mai neştiute ale sufletului. Am avut această certă impresie în fracţiunea de secundă în care ni s-au întâlnit ochii pentru prima dată.”

Cea mai pură practică spirituală este aceea de a ne aminti în fiecare moment că, fundamental, noi suntem Eu lipsit în totalitate de calităţi, dincolo de activitatea mentală, inconceptibil, indescriptibil. Este o simţire, un sentiment instantaneu al conştiinţei de sine, lipsită de orice atribut.