Predoslovie la John C. Maxwell



Mereu am fost în urmă cu noutăţile în toate cele şi,  implicit, în afara „modei”.  Despre sintagma „dezvoltare personală” ştiam de multă vreme. Dar, exact , exact ce înseamnă ea, nu am ştiut până înainte de această postare. Ajunsă într-un mediu nou profesional şi împinsă mai mult sau mai puţin forţat, am ajuns să citesc Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale de John C. Maxwell. De aici a început totul. Era şi momentul să înceapă J !
Am aflat că dezvoltarea personală implică autocunoaştere şi a fi în contact cu mine însămi, cu potenţialul meu. Există potenţial şi potenţialul neatins. Pentru mine dezvoltarea personală înseamnă schimbările, progresul fiecăruia la nivel fizic, psihic, social şi spiritual, în ritm propriu şi cu reţetă proprie.
De la Marian Rujoiu (trainer, speaker, antreprenor) am înţeles că dezvoltarea personală nu este despre: a citi cărţi, a participa la cursuri, citate şi filme motivaţionale, gândire pozitivă. Putem spune că ne-am dezvoltat personal în momentul în care au apărut nişte efecte. Lipsa efectelor anulează dezvoltarea personală şi arată doar că s-a intenţionat înspre o dezvoltare personală.
De la John C. Maxwell am înţeles că dezvoltarea personală nu se produce de la sine, trebuie să îţi propui asta şi să te ţii pe drumul dezvoltării cu multă autodisciplină. Cei ce nu sunt atraşi de drumul spre capătul final, nu vor ajunge acolo unde îşi doresc. Uneori drumul parcurs este mai plăcut decât obţinerea a ceea ce am dorit.
Nu cunosc prea multe persoane atrase de tot ce înseamnă dezvoltare personală şi motivaţional. Cred că subiecul principal al acestei postări îşi are sensul când cineva are clar  în minte ce anume ar vrea să îmbunătăţească şi totodată este de o importanţă vitală în viaţa lui.. Fără să fac pe deşteapta, dezvoltarea personală este hulită de către oamenii ce au mare nevoie de îmbunătăţiri, dar nu sunt dispuşi pe moment, şi îi doare tare, să se confrunte cu ei înşişi.  
Pe moment, zic că, am toate informaţiile necesare. Voi vedea rezultatul J
Mi-am mai notat şi următorul citat, dar nu mai ştiu cui aparţine.
Să te dezvolţi personal înseamnă să devii conştient de tine, de cine eşti, de ce poţi şi de ce vrei, de ceea ce iţi place şi de ceea ce nu iţi place.


Tema obligatorie şi necesară  mi-am făcut-o, acum pot să mă apuc de citit Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale. Am caiet de notiţe (jurnal de observaţie) şi un scop clar. Rezultatul final……. la sfârşitul vieţii J

ERAL – Liviu Surugiu




Editura: Univers
Anul: 2015
Număr pagini: 176






Toate visele din această carte sunt adevărate






Un bărbat visează o femeie necunoscută, iar femeia il visează la rândul ei. Şi asta se repetă, noapte după noapte, până când se îndragostesc.
Ce sar întâmpla dacă visele nu ar fi doar reciproce, ci şi simultane? Dacă exact în acea secundă, unică, a duratei lor… visele, ca două scântei, sar întâlni? Vor putea eroii noştri săşi salveze iubirea în realitatea alternativă a spaţiului oniric, vor reuşi să o ascundă de lumea reală?
ERAL este o poveste de dragoste cu personajesurpriză, de la generalul Antonescu şi Alfred Rosenberg, nazistul cel bun executat la Nurnberg, până la Teodoriu Aticanu, episcopul dispus să meargă mai departe decât Biserica lui. Întâlniri secrete, în Institutul de Fizică Atomică, exotice, în Centrul Vechi al Bucureţtiului…
Şi ei doi. Un bărbat iubea o femeie. O femeie iubea un bărbat.
Pentru totdeauna.

Despre autor : Liviu Surugiu (n. 1969) a debutat cu proza scurta in 1994 in Jurnalul SF.
A publicat povestiri si nuvele in JSF, SuperNova, Curierul National, Gazeta SF, Argos, Nautilus, CPSFA (Nemira), Helion.
„ERAL“ este al cincilea volum publicat al autorului, dupa „Imman”, „Atavic”, „Iubire si moarte pentru totdeauna”, „Ramasitele viselor”.

Premii literare : JSF-Atlantykron 1994, SuperNova 1994, Sfera 1994, Premiul pentru Nuvela la Festivalul Vladimir Colin 1995, Quasar 1995, Radu Gyr 1995, Premiul ARSFAN 1995 la Pozitronic Buzău, Premiul Gazetei SF 2013, Finalist HBO 2013 pentru scenariu de lung-metraj, Premiul pentru Cel mai bun Roman al anului Romcon-2015, Helion 2015.

Amintirile unui aspirant la eternitate – Ramakantha



Editura: Daksha
Anul: 2012
Număr pagini: 460




Toate căile, tehnicile sau procedeele spirituale trebuie realizate de un „eu”. Fără o matură investigare a acestui „eu”, metodele respective nu pot conduce decât la şi mai multe metode, tehnici, exerciţii şi explicaţii în legătură cu motivele pentru care ele trebuie sau nu să fie practicate.




Cartea de faţă este însăşi chintesenţa învăţăturilor unei ființe desăvârșite şi mesajul ei despre spiritualitatea cea mai înaltă. Fără îndoială că, pentru cel care are inima cuprinsă de o mare aspiraţie pentru căutarea spirituală, iar mintea ascuţită şi capabilă să înţeleagă profunzimea adeseori abisală a explicaţiilor lui Jagadananda, informaţiile din text vor constitui o veritabilă trambulină către ceea ce tradiția orientală numește realizarea spirituală ultimă.

„[...]Am putut să-l privesc cu atenţie pe Jagadananda. De statură medie, slab, cu plete lungi şi negre aflate în relativă neorânduială, cu o barbă lungă şi ţinându-şi ochii pe jumătate închişi, el părea că se afla atunci în această lume şi totuşi în afara ei. În mod neaşteptat pentru vârsta înaintată pe care părea să o aibă, trăsăturile fine ale chipului său erau aproape lipsite de riduri. Se afla în poziţie de meditaţie, cu picioarele încrucişate pe o blană de tigru care era destul de uzată, iar lângă el stătea sprijinit un trident din bronz, semn distinctiv al adorării lui Shiva. Ochii lui întredeschişi priveau parcă lumea şi în acelaşi timp dincolo de ea, pătrunzând până în adâncurile cele mai neştiute ale sufletului. Am avut această certă impresie în fracţiunea de secundă în care ni s-au întâlnit ochii pentru prima dată.”

Cea mai pură practică spirituală este aceea de a ne aminti în fiecare moment că, fundamental, noi suntem Eu lipsit în totalitate de calităţi, dincolo de activitatea mentală, inconceptibil, indescriptibil. Este o simţire, un sentiment instantaneu al conştiinţei de sine, lipsită de orice atribut.

Testament – David Morrell, Editura Diamant, 1994





Din prefaţă am aflat că Testament este o carte a genului horror, deşi autorul, conform mărturisirii lui, nu în acest gen a conceput-o. Am citit-o la mica dorinţă a unui mare cititor de aproape orice, şi de la el am aflat că de fapt cartea este un thriler cu elemente horror şi poliţiste. Eu fiind o neexperimentată în toate cele trei genuri, îl cred pe cuvânt. În timp ce o citeam mi-a trecut, din nou, ideea de a-mi exprima impresiile, trăirile, criticile în timp ce citesc cartea respectivă, nu după. Ar fi interesant, de ţinut minte. Şi de data aceasta am mers după metoda clasică.




O familie americană, formată din doi părinţi şi doi copii, un băieţel-bebeluş şi o fetiţă de opt ani, este hăituită din cauză că el, tatăl, a supărat foarte tare pe un domn pe nume Kess. Cartea începe direct în forţă, cu uciderea prin otrăvire a bebeluşului şi imediata fugă a familiei Bourne. Începutul nu mi-a plăcut foarte tare, nu pentru că a fost dur, duritatea o pot percepe doar în viaţa reală, literatura ficţiune oricât de crud ar avea cuprinsul, pentru mine rămâne basm. Testament a început să aibă interesul meu când cei trei Bourne tot fugeau de hăituitori.
Într-o oarecare măsură cartea e şi un mic manual se supravieţuire. Cel mai repede ne putem folosi de informaţia că muşchii de pe copaci nu cresc doar pe partea dinspre nord. Eu am reţinut cum să-mi faci nevoile solide fără să se vadă. Caut o piatră mai mare, adâncesc mai mult scobitura făcută de piatră, eliberez ceea ce vreau să arunc şi trag apa punând piatra la loc J Stil, eleganţă, rafinament.
Am fost total prinsă de carte pe la mijlocul ei când puţina familie trecuse deja prin muulte întâmplări la limită şi  mă tot întrebam pentru ce atât de mult chin. Ce motivaţie stă în spatele întregii răzbunări. Cartea nu mi-a dat vise urâte, greaţă, nu mi-a luat pofta de mâncare dar interiorul mi l-a agitat. Atât de mult a fugit familia Bourne, înfometată, îngheţată şi pe timp de iarnă că nu am putut să nu fiu afectată. Citind m-am gândit la mai multe scenarii de sfârşit, dar nu l-am prevăzut pe cel care urma să fie.
Reuben Bourne nu este un fost sau actual membru din vreo forţă specială, ci un jurnalist ce după ce s-a documentat foarte bine a scris despe arme, supravieţuire, război şi alte subiecte din serie. La începutul cărţii nu prea mi-a părut masculin, dar pe parcurs a demonstrat-o din plin, iar sfârşitul l-a arătat ca om desăvârşit. Cel mai mult în viaţă contează să supravieţuieşti, aceasta-i viitoarea cărămidă de la care se poate începe să se construiască în vremurile mai bune, dar nu e suficient să supravieţuieşti oricum, dacă în urma supravieţuirii ţi-ai pierdut sufletul, eşti mord de fapt.
E o carte scurticică, cu puţine personaje, fără limbaj dur, nu foarte violentă, captivantă şi pe care o recomand.

Dedicaţie pentru împrumutător:
Când te corectează cineva, ia-o aşa cum e. Fără mutre, fără fasoane.

Mulţumiri Bibliotecii Gerry .

Al patrulea... - Kjell Ola Dahl




Editura: Trei
Anul: 2011
Colecţia: Fiction Connection
Număr pagini: 304
Traducător: Maria Melania Goja







În timpul unui raid de rutină al poliţiei, inspectorul Frank Frolich din Oslo îi salvează viaţa lui Elisabeth Faremo, o femeie de o frumuseţe stranie, cu o privire enigmatică, prinsă accidental într-un schimb de focuri. Câteva săptămâni mai târziu, cei doi se întâlnesc întâmplator – însă relaţia lor ulterioară nu mai e rodul coincidenţei.
Când Frolich află că frumoasa misterioasă este sora unui infractor căutat de poliţie, membru al unei bande de hoţi, este deja prea târziu.
Coborând în întunecata lume interlopă a metropolei norvegiene, dar şi a propriului său suflet, Frolich începe o călătorie periculoasă. Suspendat din serviciu, îndrăgostit fără speranţă şi căuâand o fărâmă de adevăr în acest haos de promiscuitate şi minciuni, el trebuie să afle dacă este manipulat... înainte ca viaţa lui să o ia pe o cale fără putinţă de întoarcere.

«O reţea întortocheată de istorii din care nu lipsesc furturile de obiecte de artă, şantajul, sexul fierbinte şi răsturnările de situaţie, toate acestea contribuind la o lectură pasionantă.»
                                                                                                                             Publishers Weekly


Despre autor : Kjell Ola Dahl este unul dintre cei mai cunoscuţi autori norvegieni de literatură poliţistă. Seria care îi are ca protagonişti pe cei doi detectivi, inspectorul-şef Gunnarstranda şi asistentul său Frolich, este deja tradusă în zeci de ţări. A fost recompensat cu Riverton Prize şi nominalizat la Glass Kez Award, Brage Literarz Prize şi Martin Beck Award.