Muierea cea rea – basm rusesc

sursa: Cele mai frumoase basme ruseşti, Editura Polirom, 2007


Antipka avea o nevastă groaznic de rea. Cum deschidea Antipka gura, muierea şi punea mâna pe par şi-l croia. Când voia Antipka s-o înveţe minte şi punea mâna pe bici, muierea începea să urle şi, furioasă, lua de un picior copilul din leagăn şi începea să se apere cu el. Ochii îi erau căscaţi şi făcea spume la gură. Dracul gol, ce mai... Nu mai era chip de trăit cu ea. Cu cât îmbă-trânea, muierea devenea şi mai rea. A început bărbatul să se gândească cum să scape de ea. Şi i-a venit o idee.
S-a întors odată din pădure vesel nevoie mare şi i-a zis soţiei cu glas mieros:
—Ascultă-mă puţin, nevestico! O s-o ducem boiereşte împreună. Am să te-mbrac ca pe o păuniţă, pentru că am găsit o comoară uriaşă, o grămadă de bani, de nu le poţi şti nici numărul.
—Unde ai găsit-o ? Arată-mi-o şi mie! Nu cumva ai visat în somn, drăguţule ?
—Nu, mângâierea mea! Nu, iubita mea! Cu toate că n-am văzut-o cu ochii mei, am auzit cum zornăiau banii de aur şi cei de argint.
—Dar unde ?
—Acolo, în pădure, pe buza prăpastiei, lângă stejarul cu trei tulpini.
—Atunci, hai să mergem repede! spuse muierea mai cu blândeţe. Dar ai grijă, dacă ai minţit, te snopesc în bătaie. Cum vine asta că ai auzit? Ia povesteşte-mi!
—Uite cum: trecând pe acolo, mi-a venit să arunc o piatră în râpă, iar banii au început să zornăie. Am aruncat încă o piatră şi s-a auzit un zornăit şi mai puternic. Şi a treia oară la fel. Pe cinstea mea!
Au ajuns la prăpastia cea adâncă şi întunecoasă.
Uite, nevastă, ia bolovanul ăsta şi aruncă-1 singură, dacă nu-mi dai crezare.
Muierea a luat piatra, s-a aplecat, a aruncat-o, iar Antipka, în acel moment, i-a dat una după ceafă. Femeia s-a prăvălit în pră¬pastie şi nu s-a auzit nici pâs.
Antipka s-a întors singur acasă. Dar, de cum a intrat în curte, copilaşii l-au întâmpinat cu ţipete:
—Tătucâ, dă-mi caşă!
—Vreau pâine!
—Tătucă, lapte!
A trebuit bărbatul să mulgă singur vaca, să fugă la râu să spele pelincile, să rânească la cai în grajd şi să nu doarmă noaptea ca să-şi legene copiii. Era rău cu muierea, dar fără ea era de zece ori mai rău. Nici să lucreze nu-i mai ajungea timpul.
Cum stătea Antipka, i-a străfulgerat prin minte alt gând: „Mă duc s-o scot pe nevastă din râpă”. A început să adune frânghii şi fâşii de pânză şi le-a dat drumul în prăpastie, smucind din când în când de ele. Şi iată că - lucru de mirare - a simţit o greutate la capătul celălalt, dar parcă ar fi fost ceva mai uşoară decât nevasta lui. A început să tragă şi, când capătul a ajuns sus, a văzut că de el era agăţat un drăcuşor cam de şase palme, acoperit din cap până-n picioare cu păr. Antipka a strigat:
—Fugi, dă drumul la frânghie, blestematule, şi du-te acolo unde-ai stat pân-acum! Nu te las eu să ieşi la lumină. M-ai auzit? Acuşi îmi fac semnul crucii.
Drăcuşorul a început să se roage de el:
—Antipuşka, eu sunt un drac bun, am să te fac bogat: când o începe să le meargă bine oamenilor prin casele lor, eu am să-i bag în sperieţi pe toţi, iar tu să vii să mă alungi cu un singur cuvânt şi să le ceri bani pentru asta. Dar ţine minte: s-o faci numai de două ori. Am să-ţi găsesc muşterii bogaţi. De când a căzut în râpă muierea cea rea, noi, dracii, nu mai avem trai. Scoate-mă, Antipuşka! Am să mă ţin de cuvânt. Am să-ţi pun gospodăria pe picioare. O să ai şi argaţi, şi slujnice, o să-ţi aduci dădacă pentru copii, o să ai treabă numai cu oameni sus-puşi.
Antipka s-a lăsat ispitit, l-a tras pe drac afară şi frânghia a devenit dintr-odată uşurică, iar dracul a dispărut de parcă l-ar fi luat vântul.
Nu a trecut nici o săptămână şi Antipka a auzit de un arendaş bogat în a cărui casă de piatră au început să se audă pocnituri, bufnituri şi hohote de râs în puterea nopţii. Stăpânii casei nu mai aveau trai tihnit. Antipka s-a dus la arendaş, i-a făcut o plecăciune şi i-a zis:
 — Îl ai, boierule, în casă pe Necuratul. S-a aciuat la tine un pui de drac rău de tot. N-ai cum să scapi de el, doar dacă îmi ceri mie s-o fac.
— Goneşte-l, goneşte-1. Antipuşka îi spuse arendaşul. Mă voi pleca în faţa ta până la pământ! Uite-aşa am să mâ-nclin...
—Bine. îi răspunse Antipka. dar din plecăciune nu poţi să-ti fac cojoc, iar eu sunt tăran sărac şi cu multe guri de hrănit. Am şapte fete, iar cea mai mare nu a împlinit încă opt ani. Muierea mi-a fugit, aşa că de toate trebuie să mă-ngrijesc eu singur. Dă-mi pentru fiecare dintre fetele mele câte o mie de ruble, iar eu îţi voi cutreiera casa, voi fluiera şi voi rosti un cuvânt. Şi n-or să mai fie draci.
Arendaşul n-a mai stat la vorbă. Şi-a desfăcut baierele pungii, i-a numărat şapte mii de ruble şi l-a dus pe Antipka prin toate încăperile gospodăriei. Când intra într-o cameră, Antipka fluiera şi striga
—Afară!
Ca răspuns se auzea de după sobă:
—Plec! Plec!
După ce a cutreierat toată casa, s-a aşternut liniştea deplină, i-a făcut tot felul de urări de sănătate şi de fericire stăpânului, iar acesta i-a întins o masă bogată, cu vinuri de peste mări şi cu tot felul de alte băuturi, cu bucate alese, cu ouă fierte, cu rasol de ştiucă, cu tot felul de cârnaţi şi alte delicatese. S-a îmbuibat Antipka pentru toată săptămâna, că a trebuit să-şi dea drumul şi la curea. Şi-a luai rămas-bun de la arendaş şi a plecat la el acasă.
Încetul cu încetul, au apărut în gospodăria lui şi argaţii, şi slujnicele, şi cai frumoşi, şi multe alte bunuri. I s-a dus vestea lui Antipka până departe că e priceput la vrăjitorie şi, cu toate că nu-i babă reuşeşte să-i alunge pe draci.
După o lună-două, un negustor din oraş a trimis după Antipka.
—Ajută-ne, Antipka, avem un mare necaz! i-a spus trimisul negustorului.
—Doar nu vă arde casa...
—Nu, e mult mai rău de-atât. Necuratul îşi face de cap prin casă: gălăgie, lătrat, păianjeni şi mizerie peste tot. Negustorul nu se va uita la bani, numai prinde-te, frate, să-l scapi de drac!
—Bine! a zis Antipka.
Şi-a înhămat un trăpaş la şaretă şi a plecat acasă la negustor.
Negustorul l-a luat de mână, l-a poftit în casă. dându-i tot timpul întâietate şi vorbindu-i cu „respectabile”. L-a poftit să se aşeze pe canapelele sale moi.
—Dragule, ajută-mă!
Antipka şi-a mângâiat barba, a cerut zece miare, şi-a băgat banii în buzunar şi a început să umble prin camere ca să-l gonească pe Necuratul. Peste tot s-a făcut linişte deplină.
          —Îţi mulţumesc! îi zise negustorul. Pentru ajutorul pe care mi l-ai dat, voi porunci să ţi se trimită acasă un butoi cu vin.
Întorcându-se acasă, Antipka a trecut prin iarmaroc. Nu se mai uita la covrigi şi la gogoşi.
—Datl-mi bunătăţi î le spunea negustorilor.
A sosit el acasă şi l-a văzut în curte pe arendaş.
—Ei, Antipka, pregăteşte-te mai repede să mergem la conacul boierului.
—De ce ?
—S-a aciuat dracul la el şi le-a umplut casa de necazuri. Boieroaica plânge-n hohote, copiii urlă de spaimă.
—Ivanâci, dragule, iartă-mă, dar a treia oară n-am să-l mai pot goni pe drac.
—Hai la boier şi spune-i lui! Boierul mi-a spus că, dacă la noapte nu-i alungi dracii, te va snopi în bătaie în grajd, iar pe fetele tale o să le facă slujnice şi-o să le vină de hac cu munca grea pe care le-o va da.
—Dacă-i aşa, n-am încotro, răspunse Antipka. Vin îndată, numai lasă-mă să desham calul.
Antipka nu era dintre cei proşti. Se obişnuise să-i păcălească pe oameni şi acum s-a gândit să-l tragă pe sfoară şi pe Necuratul.
Şi-a deshămat calul, şi-a scos hainele cele noi, şi-a căutat straiele vechi, le-a rupt şi mai tare decât erau, şi-a răvăşit părul, s-a îmbrăcat cu ce avea el mai prost, şi-a schimbat cizmele cu nişte opinci, s-a zgâriat pe faţă până la sânge şi a dat fuga la conacul boierului.
—Ce cauţi aici ? l-a întrebat drăcuşorul. Ai uitat cum ne-a fost înţelegerea?
—Ştiu, răspunse Antipka. Nu vreau să te izgonesc. Am venit să-i cer ajutor boierului. Muierea mea a ieşit din râpă şi aleargă după mine, vrând să-mi facă de petrecanie.
—Cum ? a strigat dracul speriat. A ieşit din râpă şi aleargă după tine? Mai bine mă duc la fraţii mei. Acum, fără muierea ta, în iad e sigur mare veselie.
Dracul a fugit în râpă şi s-a făcut linişte în conacul boieresc. Boierul, mulţumit, l-a slobozit pe Antipka din şerbie.
Când s-a întors el acasă, a văzut în curte un butoi cu vin. Nu-1 păcălise negustorul. Antipka şi-a chemat vecinii şi-au început să se cinstească. A doua zi a trebuit să se dreagă. S-a dres însă Antipka peste măsură şi iar s-a îmbătat. De atunci n-a mai plecat de lângă butoi zi şi noapte. Tot timpul i se năzărea că o vede pe nevastă-sa. Cum adormea, ea îi punea genunchiul pe grumaz şi încerca să-l înăbuşe. Când se trezea, o vedea cum stă în colţ şi-l ameninţă cu pumnii. Era îngrozitor. Bărbatul n-a avut altă ieşire decât să se apuce de băut. A murit din cauza beţiei. A fost dus la cimitir, fetele au fost luate slujnice, iar bunurile şi banii s-au împrăştiat în toate părţile.

sursa: Cele mai frumoase basme ruseşti, Editura Polirom, 2007

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

.